Lucian Parfene
Poezie, Proza, Teatru...
Deja Vue
Despre mine
Foto
Experimente
Parf in ochi!
Poezie
      Femeia deja vue si alte figurine... 
Vinatoare de falange
 
Prin trupul parasit ma vor duce,
vinez falange
pentru tine,
intuneric nedureros ma prefac,
 
pina aici inghesuie viermii
dansul lor prin memorie,
singuratatea imi umbla prin inger
fara raspuns,
 
muntele coboara prin venele mele,
intr-un uger fals constiinta
isi fringe piinea
deasupra cartonului,
 
peste tot e razboi, clopote bat in vid
in somnul ca un cap sinistru
cu mii de pleoape.
 
Refuz seninatatii inca un an
cu degetul mijlociu
intr-un strigat de resemnare,
zidul e un pretext pentru cei drepti,
pacea e a celor care iarta.
 
Trebuie sa ajung primul,
in despicatura limbii
noaptea isi cloceste
albul ochilor.
 
Imi ajunge intristarea de a te sti fericita.
 
In mirosul strimt al tacerii
am sa hranesc pasarile cu destin de nebuna,
 
pina aici,
pina aici templele se naruie
de prea multa iubire.
 
In trupul parasit e loc pentru fiecare.
 
 
Amintiri dintr-un bordel bizantin
 
Absurdul a nascut intre sinii ei,
am dat sa deschid ochiul negru,
pasari nemaivazute duceau in cioc
bucati dintr-un suflet casant.
 
Cu aceeasi tristete iti spun:
craniul imi este
cel mai palpabil lucru.
 
Aveam sa o cuprind in apocrifa,
pe limba aspra a vacilor din Ierihon.
 
Iata semnul acestor clipe din piele.
 
La capatul sterp de duminica
exista o femeie cu o inima uriasa,
 
peste ea ninge ruseste
ori de cite ori
cerurile
se deschid altundeva.
 
Noaptea cu treizeci de capete
si-a lasat bratul de sepie
in mijlocul acestor cuvinte,
 
adulter in speranta.
 
S-a mai intors un inger
peste sira spinarii,
infuleca maduva,
suvite repezi de plasma.
 
Cu aceeasi tristete iti spun:
catedrale de frunze
mi-au ramas neatinse,
buzele ei peste buzele mele,
cearcane zile fara de trup
si bizant.
 
In piata ghimpata a orasului
copilul cu singe de atlant
expectora uter dupa uter.
 
Vroiam sa indur ortodox
moartea acestui sfirsit de mileniu.
 
Cu un pas in amonte de Dumnezeu
ma stramutasem
intr-o dimineata clonata.
 
Eu am luat bani pe stele,
nimeni nu m-a vazut al nevrozei sclav,
imitam in absenta
umbra unui bordel.
 
delirum tremens,
delirum
serpuitor,
o colonie de sarutari de moarte,
de multa moarte si morti
si nebunia de atunci
si miinile si  picioarele miinilor
 
neiertator,
gastric, precis.
 
In pintec pruncul viseaza
impacarea cu sine.
 
Pentru fiecare din noi
clopotul sunase mai frumos
peste putinta de moarte,
ne trageam pleoapele in jos,
ne adunam timpanele intr-unul mai mare
sa putem auzi cum ne striga pe nume.
 
Vin, mama, ca un bot umed
si herghelii de mine
strivesc in copite
descintecul.
 
Am sa-ti aduc
saci cu amiezi si absenta
si cinci milioane de rune.
 
Te-am cautat prin oglinzi rotitoare
 
alaturi de clovnii falsei cruciade
de Iisusi fara fara
veniti dureros din burta
cu aceeasi cruce pe umar,
cu acelasi trup prelung.
 
Cu aceeasi tristete iti spun:
da-mi un leac de strune,
potriveste-ma la suptul degetelor tale,
ascunde-ma in pintec
si lasa-ma sa pling acolo,
ori de cite ori ma torn in formele tale
zeul ma pedepseste.
 
Peste flori proaste de toamna
respira batrine vrajitoare,
 
sta scris intre piele si solzi:
am sa urlu precum cimitirul
deasupra viselor tale.
 
Atunci se vor ivi zorile sa ma priveasca,
dezmembram papusi cu dintii
si le coseam buzele cu sirma.
 
In arcanele acestei triade
timpul cohorta isi numara mortii,
 
voi trece prin palme
cerul cazut dinadins,
 
mi-e frica de erezii,
mi-e frica de ziua cind numele tau
nu va mai fi rostit.
 
Prin ochiul irod
ramii fiinta care a plins
 
Tu poti sa vii, poti sa ma atingi
Din resemnarea ta
au crescut fapturi fara singe
si mortii pot dansa,
in nesfirsite vitralii
 
Aici ne desparte amintirea unui bordel bizantin,
ramasagul dintre o prostituata si un ciine.
 
In partea aceasta de lume
se poate imbatrini pina dincolo de moarte.
 
TH
 
enuma elish –
… cind viermii dizolvau timpul,
in aburul straniu de dimineata
eu imi spalam miinile de miezul putred
si blestemam nopți la rind
sfera inocenta.
 
Intr-un uter fierbinte si limitat
mi-am gasit adapost,
in asternutul tau mizerabil
 
in care mi-ai promis, Th,
milioane de prunci,
 
singe alb si saliva de zeu
intre coapsele tale
primitiv construite,
voi putea scrie cuneiform
incalculabil de mult si numai despre
nebunia mea
 
si numai sarutindu-te
de prea multe ori
fara vreun inteles,
fara speranta voi intelege
nemernicia singuratatii,
 
de prea multe ori
am despicat in tine
cerul si pamintul,
ceva imens
ca o retina seducatoare,
tumefiata – enuma elish,
 
cranii si utere galbene
sfisiate,uriase,
insurubate in ochi,
 
iubitele mele sarutindu-se asurzitor
si tu, Th, tristete,
neincetata tristete, absurda tristete,
 
imi amintesc de uraniul
pulsat in artera,
beatitudine si oroare,
bucati de memorie tatuate cuneiform
intre doua batai ale inimii,
 
spatii intinse, lenese, mirositoare,
timpul inapt pentru a muri in catedrala,
neuronii vii ai distrugerii
claustofobi, impersonali,
avortati pe trepte,
 
enuma elish –
in suflet de prunc
picioarele  calca.
 
Blestemul zeitei Nyx
 
Oamenii s-au luptat atunci
pentru fiecare bizon care iesea din perete,
timpul se facuse biserica,
biserica arca,
nedureros si imposibil de descris
sfintii dispareau unul cite unul
dupa fiecare post,
icoanele se dezbracara de argint,
pasarile aruncau ciocurile
cu limba cu tot,
doar noi, iubito, ne topeam 
in libertatea lui Zaratrustra,
 
dalta rupea adevarata fata
in care singur preumblam
cu lanturile noptii la picioare,
 
tu iti pierdusesi parul
in miinile sculptorului,
din mila, din nemila,
razboiul a izbucnit
intr-o piatra de onix
 
si cintul s-a facut cenusa,
dar glasul meu era mai puternic,
desi vorbeam in soapta despre tine
si ne crestea iarba desertaciunii
pe trup.
 
Miine poate fi o bucata de lut
lumina celui ucis cu mirarea.
 
Pe asfalt mai putini morti decit in suflet
intr-un razboi  doar pentru noi, iubito,
priveam singuratatea
ca pe un idol de pastaie
din palma unui ciung furata.
 
Lumea nu mai avea nimic de impartit.
 
Pe coarnele de absint
linistea celor neinvinsi
si urma ta rostogolita pe alint,
in creuzetul mortii
imi pisam poemul,
 
in ochi de peste cautam.
 
M-a blestemat zeita,
drumul pictat pe teasta ursitoare,
muntele martor, muntele tartor,
ea numara cu chibzuiala timpul
dedublarii mele,
un infinit aglomerat si trist.
 
Trageau
si gloanțele prindeau in izul de pucioasa
aripi de fluturi
in setea uriasa si murdara
un intuneric bicefal
pierdut din visul tau, copila,
pentru un rege fals
si un regat in platfus.
 
Nu cred in demoni
si mint pe celalalt,
un alt razboi intind pe piine
si ruga o arunc in ocru.
Nu mai pictez bizoni.
 
Tineretea, bumerang in descompunere.
 
  
Femeia deja vue
 
1.
Intotdeauna voi crede
ca acest anotimp este al carnii,
al algelor rosii,
si al neatingerii.
 
Zile,
solzi ai halucinației
imprastiati pe covor
cuvinte fara vocale
la care nu pot ajunge
decit printr-un urlet
 
mi se pare intr-atit zgomot,
intr-atita chemare,
incit am sa-i construiesc un templu
care sa le conteste pe celelalte.
 
2.
Pe ea am vazut-o altfel
decit pe celelalte rasarituri
 
de vina nu ii este trupul,
nici mirosul cald de vizuina,
ori gesturile nedefinite
 
mai inainte de a fi trezit
ochiul isi pierde prada.
 
3.
In trupul aceluiasi vis,
i-am simtit sinii
ca doi sobolani
care mi-au ros intristarea,
 
tacuta statea in pulberea mortii
isi ascundea sexul
ca pe o posibila arma
 
Ea trebuie sa fi fost odata
in visul meu,
o alta Aurora cu degete trandafirii.
 
4.
Imping ochiul inapoi in orbita,
arunc rotile de la heruvim,
in seara aceasta
am sa ma plimb cu miriapodul
intre tanagra mea preferata
si zeul cu nume de sobolan,
 
in seara aceasta
am sa zidesc in interior
singuratatea, urletul, amaraciunea,
 
apoi vom face dragoste
si ne vom spune pe numele mortii.
 
5.
Intru in sexul tau
ca intr-un mormint jilav
anateme, anomalii, antifiinte,
 
imi caut figurina,
imi caut solitudinea
 
urc sonor,
dincolo de mijlocul tau,
dincolo de nodul,
din care iti pornesc aripile
 
nu pot avea sentimentul ca am invins
 
in carcasa mortului
e infiorator de albastru.
 
6.
Calaresc o reptila
de roua neagra, siderala,
pe aceea care are narile cit doi ciini
care ucid intruchiparile nechibzuintei.
 
Urc visul tiptil pe un cal,
calatoresc printr-o fanta de marimea unei clipiri,
tupurile mele pierdute
imi amintesc despre
femeia deja vue
despre prima oglinda a mortii
 
7.
Te vreau drog gindului
narile sa nu mai simta,
urechile sa nu mai auda,
cum oasele trosnesc
haotic in oase,
 
cum devii grotesca si seducatoare
in intuneric,
 
iti amintesti cum ne cresteam
unul intr-altul moartea
 
tirfa cu unghii de lemn
ne tragea dupa ea
mergeam in tacere
ca niste ciini apocrifi.
 
8.
Deja vue, deja vue, deja vue,
degetele ei ca niste trasoare
negre de ziua
ma cauta prin trupul mortii,
 
prin orbitele goale
ma plimba femeia deja vue
 
zornaie oasele de intuneric
neputincioasa, neinteleasa
 
ispitindu-ma
cu visul unei alte lumi.
 
Deja vue, deja vue, deja vue,
Pe acest maidan cu genunchii la gura
am fost aruncat
imagineaza-ma umblet.
 
 
 
Dorinta miresei de a naste o mie de biblii
 
1.
Trenul pornise cu burta in sus,
sfintii erau indignati
cind rotile invirteau cerul
in cautare de sine
 
pe o linie moarta,
 
mincam dintr-o punga de plastic stele,
ploua mijlociu
cind mecanicul anunta statia urmatoare
intr-o cochilie de melc,
 
cineva crease fabrica de pisat sticla
in coltul buzelor mele
sa nu mai pot sparge oglinzi in templu,
odinioara purtam in trup
un sac de cuie
si o scara din ziare,
asteptam sa picure clor in noapte;
 
afara ploua cu ochiuri de lant,
 
mai nestiut decit mustele din chihlimbar
ma vroia femeia cu miros de mosc,
pamint si sare, rana pe spatele mortii eram,
strada din lemn de cosciug.
 
Trebuia sa razbun
dorinta miresei de a naste o mie de biblii.
 
2.
In pintecul dricului
glasul nebunului-tirfa mi-a rasunat nauc,
moartea orbise si alerga aievea
jumatate iepure, jumatate femeie,
pina atunci nimeni nu murise de neant,
 
atit de nestiutoare erai,
 
in dimineata aceea cioclii
nu depusesera juramintul,
capacul cerului deschis
pentru amindoi.
 
Se tatuase cu violet
intre singe si ceasul meu de buzunar,
ma iubise accelerat si ateu
in locul unde popii travestiti in ciclopi
filosofau despre vinerea mare,
 
Dar trenul ma rotea mai departe.
 
3.
Am aruncat moneda cersetorului mort
din scorbura inimii
tisneasca setea degetului meu,
esarfa plictisita
dincolo de caruta cu prunci,
dincolo de ochii nebunului-tirfa
dincolo de mine.
 
Lasati-ma sa lovesc moartea
in smaltul rastignirii,
dati-mi o mie de frati sa ingroape,
sa dezgroape secunde,
 
lasati-ma sa lovesc moartea,
am sa lovesc bine,
gasiti-mi sapte zei,
sapte cuie batrine calite in singe,
uleiul de sfintul Maslu
si nimeni nu va sti
unde imi adoarme teama,
 
lasati-ma sa lovesc moartea
inainte sa-mi nasca ochii
cimitire de elefanti,
 
pe o cruce de fier omul se intoarce impreuna
 
lasati-ma sa lovesc moartea,
nimeni nu va sti.
 
4.
Caii se mutilasera tradator si cubist,
ne calcasera in copite
ori de cite ori ne iubeam
in ungherul pestrit si sarac,
caii noptilor urite pe care
i-am hranit cu tamiie si tutun
au iesit in lume violeti si turbati
in chip de copil,
 
unde imi sunt daltile de cioplit patima:
in serpii care se imperecheaza
in amforele diminetii
 
in locul de trecere prin oase;
sa-mi bata aripile pasarii kiwi
clopotul impacarii,
 
unde motaie sfintii!?
unde plinge nebunul-tirfa!?
 
In pintenul acestui cocos
e o liniste de manastire lehuza,
nu se aud claxoane, clopote, voci,
nu latra ciinii,
nimeni nu creste in tancuri,
doar un iepure isi ascute dintii
visindu-se mamut.
 
Ei nu puteam sa-i spun decit lucruri banale,
tinjeam sa prind calul alb,
intruchiparea nervoasa a ingerilor.
 
5.
Priveam numarul de striptease
al furnicii carnivore
pe retina triunghiului de vis-a-vis,
cind ai iesit icoana nebuna
si iubitoare de dumnezei
in pas de fiara flaminda
de inima rea,
 
tutun si iuda
peste timplele amorului deocheate.
 
Te-am cunoscut
in dimineata vacilor nebune,
erai linie de tramvai intre doua party,
te-ai trezit
in muscatura mincinoasa de sarpe,
ai deschis ochii,
pleoapele ca o taiere imprejur,
 
ai deschis ceilalti ochi,
Caron asteapta in causul din semn,
neintelesul sta la dreapta pervers,
mutilat
in aminare pe orizontala.
 
Atunci
te-am baut asa cum curgeai,
in dimineata aceea fierbinte,
miroseai a crin si a zgomot de prunc,   
insa trenul ma rotea mai departe.
 
6.
Corbii isi aplecara ochii
fecundind singuratate
– vine un iz de piatra si de flori,
desfa-mi aripile
sa gem dupa zbatere –
si hamesit rupeam din echinoctiu
o rugaciune inversa.
 
Moartea in camasa de forta,
moartea pe zidul manastirii,
amintindu-mi de tine
ca de un ulcer cu buze.
 
Puteam sa ma vind intimplarii
cu pantoful tau rosu atirnat la git,
sa-mi tes pinza de sac
fericit in caldura izvorita prematur
 
lumina te vrea o podoaba,
abdomen la reflux,
aveam nevoie de greseala ta
inainte de a ma naste.
 
7.
Imi crescuse in palma zidul,
sarutam ritualic fiecare piatra
care nastea in boabe de strugure,
cu fiecare lovitura cautam sa sparg
inertia golului din perete,
 
venise vremea sa fiu liber,
o tornada in nesupunere,
liber si barbar travestit in singe de abanos.
 
Cohorte de ciumati purtam
in gaura din talpa,
cind slugile mortii deschisera poarta
in miez de piine la marginea
miinii in minus.
 
Timpul fosnea in pielea mea gestant,
caramizile se lipisera intre ele,
inima cealalta pulsa
in temelia zidului.
 
Trebuia sa razbun
dorinta miresei de a naste o mie de biblii,
 
8.
Gasisem ghiocul
inainte sa adorm in coaja templului
inainte sa privesc nasterea sarpelui
printr-o alta pereche de ochi,
 
insa trenul ma rotea mai departe.
 
Iepurele se pitise intre cutele fruntii
ghilotina taiase in rosu cardinal
muntele de cirpa
si nimeni nu stiuse de ce
calaul fugise in laguna de cuie,
 
din toata mahalaua ramasese
doar arcul de triumf,
dictatorii murisera
impuscați cu suflete oarbe,
venise vremea cautatorilor de fosile,
 
marele gol,
setea nebunului-tirfa,
ultima pofta inainte de streang.
 
9.
sarpele ascunde in burta
un sobor de preoti somnambuli.
 
Ploua despicat peste virilitatea mortii,
ploua cu icnete si nectar,
vacile zeului Apis mutate
in pragul fabricii de pisat sticla
grase si blonde
asa cum fusese si ea odinioara,
 
iubita pe care o tineam in ochiuri false
pe a mea Laponie de vis,
un clinchet decedat,
 
o femeie ca un foarfece intre doua vecernii,
un Freud cu urechi galbene.
 
Absenta ta.
 
Din clepsidra marelui ratacit
razbate o esenta de flaut,
in zilele facerii nimeni nu va sti de nimeni,
nebunul-tirfa sadea catedrale
in pintecul mortii,
in marea de lapte o mie de capete caste.
 
Cautam pe cel nemiscat de dincolo de nimeni.
 
In aceasta scrisoare
literele trebuie sa ramina virgine.
Dumnezeule!
Cirezi de lumina desfatind viii si mortii
miliarde de ingeri plebei,
Dumnezeule,
am sa nasc eu in locul ei o mie de biblii.
 
 
Falcile smogului
 
Timp deshumat,
dans arab cu autobuze britanice,
indestulare prin scincet,
cel nebun condamnat sa repete
singuratati arbitrare.
 
Curg dintr-un pocal organic
urechi lichide,
sentimente.
 
O tirfa s-a prostituat fictiv.
 
Falcile smogului
harțuiesc, strapung, izoleaza
oameni, ciini, memorie.
 
Usa se deschide,
un zeu de carbon saruta vulgar
neputinta mea.
 
Cuvintul e dator sa razbune
procesiunea inteleptilor.
 
Strigat scurt,
jumatati simbolice de eternitate,
amprenta unui fluture
convertit in imediat.
 
Pruncul viseaza
mostenirea unei morti virtuale,
paraseste imaginea scufundata
in moarte, in confuzie,
 
cel clonat va primi sub piele
nesfirsite vitralii.
 
Drumul continua
acolo unde soarele nu straluceste.
 
Noul sihastru,
suferinta refuzului,
extaz eutanasic,
imaginea unei rune
sistematic expusa..
 
Oglinzi rotitoare
 
Indecis trupul
rotitor in seductie,
lumina proprie, oculta
a nici unei culori,
 
asceza in ochiul
interminabil,
reflexia vie
a limitarii, lamentarii
unui destin violent,
 
grundul ridicat deasupra ideii
urma unui martiraj prin oxidare,
 
recuzita mea incompleta,
gestul de a mima lumea
ca o tirfa sentimentala
 
trupul unei nasteri
obsedant repictata,
imaginea unui creator impulsiv
vointa  de a iubi
prin oglinzi rotitoare.
 
 
Atit de aproape
 
Rotile se-nvirtesc in ochii nebunului
mai multi si mai multi kilometrii
ce nu se sfirsesc,
 
un cal rosu si o primavara mai mica
vor trece pe linga si tu
ma vei uita.
 
Lumi de absint
 
Cu o nerabdare deprimanta
recreez
o dimensiune improprie,
mijlocitoare
exodului
dintr-un sine intr-alt sine
 
Orbitoare,
torța singuratatii.
Inca ma stiu
calator prin lumi de absint
inaltator,
asmutit
in propria descompunere.
 
  
Figurina 1

Ma roteam ca un contrabas fara coarde
visam sa gasesc
cuvintul care fugise din mine
cuvintul acela fara timp,
fara mila,

totul se potrivea perfect
cersetorul de duminica
zgomotul masinariilor,
parfumul magnoliei moarte
pina atunci nu visasem nimic
intre palme de femeie
nici nu credeam ca se poate visa
din umbra.

Cuvintul acela
ma taiase odata in bucati
pentru ca vroia sa ma imparta saracilor

cuvintul acela cu urme de bici pe spate
cuvintul acela singerind

cuvintul
care iarta
era singur si pescuia
pentru mine

inceputul lumii.


Figurina 2

Esti singura absenta
dintre spatiul meu si cel al exilatilor
o insula de jaratec
in care poposesc homunculsii
inainte de moarte.

 
Figurina 
 
Ea e un corb din razboiul sfirsitului lumii
e acolo in camaruta arhivarului
acolo alaturi de toate numele

astept si eu sa vina tatarii
sa-mi arat barbatia

desi stiu ca nu e decit
povestea padurii batrine
cu bufnita ei care ma intreba
de patriarh, de toamna
de tigani si de covoarele lor fermecate

un veac transportat in masina blindata
o pluta de piatra
un dans - dead can dance
o vena care ma transporta ca pe un deseu spatial
inapoi in
memoria timpului

fara ea nu ma puteam inventa
nu acum
nu in aceasta lume

vom fi locuit pe aceeasi strada
din Atlantis,
vom fi baut cafea in insulele Rococo?
Dumnezeu dirijeaza traficul
asa ca nu se poate face nimic

nu se poate inchide usa
prin care intra cartile

nu se poate iubi fara aprobare
si nimeni nu te poate iubi.
 
Figurina 4
 
O camera fara ferestre, o palarie de paie aruncata intr-un colt al camerei, un ziar care tocmai a ars si fumega. Personajul sta cu spatele la public. Citeste dintr-o carte cu coperti de aer.

(Ridica miinile catre cer, inspira puternic…
Intoarcere brusca in re.)

Am descoperit ca se poate zbura
printre lanuri de orbi

ca viata e atit de risipitoare cu monstrii

ca pot sa ma rog pe muntele fricii

am descoperit in pumnul acesta de tarina
pe cineva care ma iubeste

(Roteste privirea, creeaza impresia de nesiguranta
cineva te urmareste…
Cartea iti scapa din miini si isi ia zborul.)


O femeie de piatra mi se opreste in dalta
un vis antic,
murdar, profanat,

o femeie care are
pinteni in loc de ochi

si din care creste iarba.

(Mergi cu pasi apasati, Stai!
Te prabusesti in tine.)


Sunt nascut intr-un secol cu forma de bronhie
Respir aschii filosofale
mimez
amor, durere, credinta,

ma rotesc in trecut
dau din aripi
ies spre lumina

 intr-o plasa de prins fluturi
cineva
tocmai isi leapada trupul


(Esti prins in mijlocul unui cuvint
fara credința. Iti scoti si ultima masca.)


Reneg, distrug,
urc in spirala

din ea imi construiesc pantofii de lut

din ea,
un sarpe de apa vie
imi suiera timpul.

(Zgomot de fond. Personajul dispare
in camera obscura)


Figurina 5

In tine sunt spatii verticale
spatii negre,
greoaie,
pintecoase
pentru care nimic nu conteaza

Noapte de noapte
din chivotul tau
se aud voci
mincinoase
care vorbesc
despre o lume
in care
oamenii nu au sex
nu au vise
acolo nu exista spatii intre cuvinte
nu sunt nici clovni, nici marionete, nici farfurii zburatoare
acolo nu se cumpara si nu se vinde nimic.

In tine timpul leviteaza
si se innegreste

zi de zi asa
ca intr-o biserica.
 
Figurina 6

Sunt facut din oasele unei femeii albastre,
din cuvintele ei intoarse in oglinda
sunt acolo
in lumea ei conica,
lucrez intr-o ocna de cuvinte
in urletul ei interior.

Cu fiecare lovitura
sparg o bucata de timp
si o bucata din mine

Nu stiu daca e zi sau e noapte,
nu stiu daca voi da peste vreun zeu
sau peste moarte,

lovesc in peretele de cuvinte uitate,
lovesc cu toata forta mea
in chipul hitru al singuratatii.

Nimeni nu ma poate opri,
stiu bine ca drumul spre lumina
trece pe aici,
ca fiecare lovitura
poarta in ea smerenie si indoiala,

stiu bine,
Sunt facut din oasele unei femei albastre,
din cuvintele ei intoarse in oglinda,
in nisipul ei viu
am gasit caldura tristetii
si tot acolo ma voi intoarce.
 
 
 
Figurina 7
 
Astazi
in mine
nimeni
nu mai inhama nici un creion,
s-au asezat cu totii in genunchi
si clipesc
de-adreptul pervers
clipesc unul in-traltul
sinucigas,
complice,
clipesc,
pentru ca nu-i asa, trebuie sa o faca
de o suta de ori pe minut
fiintele mele hidoase
jumatati de cuvinte
pentru inca o zi
 
Figurina 8
 
Ziua aceasta e un basorelief
sculptat in oase de leviatan
e intruparea amaraciunii
ziua aceasta e o femeie
intinsa pe un pat
al asteptarii...
 
Figurina 9

Ma plimb prin camera aceasta goala
imi prind capul in palme si il rotesc cu neincredere
singuratatea
mi-a tras astazi cartilagiul de pe fata
si m-a luat cu ea pe bulevard

doua obiecte taioase,
doi ciini flaminzi.

Mergem intr-o directie necunoscuta
sa ne fringem trupurile.

Pasim incet fara graba
suntem din ce in ce mai grei,
din ce in ce mai inalti,
oamenii ne privesc cu spaima
din mine au inceput sa iasa barbarii
care prada acum orasul Iasi.
 
Figurina 10

Nimic din mine nu se risipeste
in pustiul orasului
nici un zgomot nu ma poate urni

imi beau linistit cafeaua
si privesc pe fereastra

oamenii cu maxilare de reptila
se zdrobesc speriati
de retina
plictisului.

I-am invins odata,
demult,
printre blocurile canceroase,
m-am luptat atunci
cu miinile goale
pina cind au fugit cu totii
dincolo de calea ferata
dincolo de dealurile vinetii
al mortii.

Mi-am spus atunci ca voi deveni
stapinul acestei
inclestari ratacite
acestei zile pustii
ca fiecare zi pierduta
va fi pierduta pe veci

nimic din mine nu se risipeste
nici un zgomot nu ma poate urni
imi beau linistit cafeaua
si privesc pe fereastra,
orasul se scufunda
incet
ca un avorton
aruncat intr-un pumn de cenusa.

Figurina 11

Niciodata ne e indeajuns sa strig
zeului meu din mansarda
In urma mea
Se deschide mereu aceiasi prapastie

Oublie
al cuvintelor fara rost

Figurina 12
 
Invingatori de blesteme pentru o zi
taurii mei vanitosi
cu mugetul lor metalic,
cu ligamente de lut si coarne de ambra
cu ochii iesindu-le vulgar ca doua vulve
improscind rugina si spaima,
au batut cu copitele lor in nisipul vinat
al fiintei mele
miroseau a cuvinte,
a cenusa,
a sperma si moarte
pregatiti sa ucida
acest poem derizoriu
scris intr-o dupa amiaza
linga o femeie
cu voce de copil
care plingea
in tacere.
 
Masinaria de tocat fluturi
 
(interpretare dramatica, nelinistire, revansa impotriva poemelor cu fluturi)
motor...
 (Se sting luminile, in cadru apar citeva singuratati clandestine.)
 
Un batrin sta asezat pe scaunul pentru batrini
priveste in zare un fluture alb
care ii maninca pamintul de sub picioare.
 
Calatorim nevazuti printr-o branhie uriasa
batrinul are o plasa de prins fluturi pe umar
eu duc galeata cu var,
 
(intoarce capul, respira, lumina...
mai multa lumina...)
 
Batrinul ține sub limba un paieanjen pe care il crede nemuritor
E singura fiinta care leaga si dezleaga
 
Branhia paianjenului ne izbeste intruna de nisip
 
Ajungem in oras.
Suntem invaluiti intr-o lumina violeta.
 
(Portile se deschid, coborim.)
 
O ceata de femei cu ovarele zidite in var
si o singura buza pleostita
pe care o plimba de la una la alta
isi intind nebunia pe sirma.
El cine e? Ce vrea?
 
(Batrinul trage de maneta si porneste masinaria.)
 
Camera obscura
 
Fiecare locuitor al orasului are o camera obscura
in ea se afla un scaun, un tendon care atirna
de grinda, hirtie si creion.
 
In oras mirose a femeie si a singe de miel.
 
(Locuitorii simuleaza un exod.)
 
Evacuaeaza mai intii zei, galetile cu var,
plasele de prins fluturi
albumul cu fotografii al orasului
la urma vin femeile si copiii.
 
Duc impreuna cu ei imbratisari imperfecte
trupuri cambrate, praf, miros de singe inchegat
 
Seara vor merge la teatru.
 
(Reprezentatie speciala.)
 
Numai astazi intrarea costa un pumn de sare.
 
Actorii invirt pe degete
cercuri de liniste si cercuri de neliniste,
mastile cad una cite una,
batrinul se dovedeste a fi un mulatru tinar
 
Lampioanele se aprind, tendoanele se rup
Albumul cu fotografii al orasului este ars pe scena.
 
(Scena se invirteste, balcoanele se desurubeaza,
loja e luminata intens)
 
Paianjenii ies de sub limba, actorii ies de sub limba,
prin aeriseire intra fluturi uriasi
 
masinaria horcaie, teatrul se clatina, orasul se cutremura.
 
(Aclamatii, fluieraturi, multe batai din palme,
galetile se varsa, sala se umple de var)
 
Camera obscura isi inchide aripile
 
reprezentatia s-a terminatunii pling, unii rid altii se lasa sugrumati
de paianjenul de sub limba.
 
Liniste imaginara 
 
Privesc din unghiul mort al resemnarii
aceasta trepanatie uriasa,
acest oras,
improvizat pe o masinarie
al carui scop
nu-l stie nimeni
 
(Batrinul trage de maneta.
Se aprind luminile,
citeva singuratati clandestine
sunt prinse sarutindu-se in sala.)
 
***
! Totul se repeta la infinit in cele mai mici detalii pina la
epuizarea psihica a audientei.
 
 (1998)
 

Parffy
Reproducere de texte fara permisiunea autorului este interzisa - Copyright Lucian Parfene
E-mail: parffy@home.ro

Link-uri
BCU Iasi
Biblioteca Romaneasca
Contrafort
Divina Commedia
Hyperliteratura
Insemnari Iesene
Institutul Philippide Iasi
Literatura Rusa
Liternet
Observator Cultural
Polirom
Proza
Respiro
Revista Timpul
Revista Tiuk
Romania Culturala
Romania Literara
Russian Gramota
Universitatea Al.I. Cuza
DEX - on line
Dictionare on-line
Enciclopedia Britanica
Cafeneaua
Despre Iasi - cultura
Gesco
Globocam
Kappa
La Iasi
Mail Yahoo!
Motor de cautare
Pagini Albe
Rol!
TV Cinema Teatru
Agonia
Poetry
Altermedia
Evenimentul
Gazete
My-Press
Opinia Studenteasca
Reviste
Ziare
Florin Lazarescu
BBC Romania
Radio 21
Radio 3
Radio Iasi
Radio Tv Ziare
Publicitate