|
|
|
Inregistrare anonima dintre un el si o ea Banda 1 el: bine, bine, dar eu nu stiu sa iubesc terminal! ea: te inseli.... tu esti construit sa iubesti terminal, numai sa ai grija sa nu te accidentezi dragul meu... ea: am voce de copil rasfatat sa stii
el: nu-mi pasa
am avut o prietena cu voce groasa poruncitoare ea: as vrea sa am o voce de femeie fatala el: era fascinant sa-ti sopteasca ceva ea: e bine sa-ti cinti soapte? poti sa-ti cinti in singuratate? ea: stii eu pot multe
pot totul
am cum
nu vreau si inca ceva
sa nu ma visezi niciodata doar scriem unul pe altul ne invirtim in acelasi ou el: fuck! ne tatuam cuvinte de amor ea: mizgilim cu creioane colorate, cu ace, el: stam amindoi cu picioarele in X el: exista intre noi o pasare fara aripi el: care vine de undeva de sub pamint el: atinge cu ce a ramas dupa taiere el: cu matele ei de pasare dar si tu esti la fel, esti si tu construita terminal el: ba da
tu esti un poem acum nu mai sunt de cit un roman prost, el: si dragostea lor moare el: vezi pina si greselile le facem in acelasi timp el: oare nu cumva esti partea care s-a desprins din mine, acum e timpul sa ies din ou ea: doar daca ucizi pasarea ea: citesc ce scrie pe cineva el: mai departe decit mine ea: da
citesc si ma dilat el: eu inca pedalez zgomotos el: hei
de ce-mi spui asta ea: pentru ca esti un pui ea: am sa te iau pe aripa genelor el: vin, dar lasa-ma sa-mi i-au ceva de minacre am sa-mi pun costumul cel nou el: cred ca esti tare simpatica el: asa precum o civilizatie disparuta? maaaa... nu sunt disparuta el: orasul tau e acum napadit de jungla pe acolo trece un vint care are o mie de ani ea: da... trece calare pe o meduza uriasa cu elice el: el te-a invatat toate astea? el ti-a dat toate miinile aste fara piele? ea: azi imi fac un tatuaj ea: azi crestez un arbore de piine el: azi imi fac curat in vene ea: azi ma aflu sub pielea oceanului ai voie cinci minute pe zi
sa-mi spui
ce te-am rugat
ea: nu vad decit negruverdealbastru asa cum un ciine vede lumea ea: hai sa ne croim o cicatrice de iubire el: vom sta acolo ca doi paraziti el: doi paraziti de lumina ea: ouale mele sunt grele de nastere el: cintaresc cit un transatlantic, cit un bulding de treizeci de etaje ea: nimic nu poate fi mai greu decit un graunte de fericire. ea: hei
spune-mi ca vei iesi din mine el: voi iesi fara vocale, fara tipat voi iesi si nu ma voi mai termina niciodata ea: ma enerveaza hispanicii astia parca sunt idioti astia care ma scot din mine ma enerveaza doamne ce de flori ai in tine si vremea e placuta sa stii
el: poate din cauza ca stau la tropice ea: ma opresc la rascruce, linga inima ea: in tine sunt o suta de anotimpuri dar nimeni nu poate sa le rosteasca se tem ca vor fi izgoniti el: nu le mai rostesc pentru ca le uita, ea: apropo tu stii ca in tine locuiesc in tine e o lume pe care numai eu o pot vedea am sa-i dau afara pe toti!! ca pe niste amintiri trunchiate el: dar sunt oameni de hirtie! sunt niste poezii atita tot ea: stii ceva asta e jobul meu sa calatoresc prin tine sa fac ordine azi am mes prea mult si ma dor picioarele. ea: auzi sa tii spatele drept respira regulat asa ca la nastere o umbra din umbra din umbra din
ea: auzi
sa-mi dai un colt de piine de om sa-l am mereu in buzunar, la piept el: m-am trezit minghiind tastatura el: sa ne linistim
katharsis. stii ce
hai sa mirosim amindoi o strada sa vedem cum e? el: astazi sunt gondolier, sunt contrabandist in Venetia fac trafic de femei, de omizi de ochi de om, de carbune, de alabastru, o sa cada carne de pe noi o sa-o prindem cu vene uscate el: m-am plictisit sa stau in cochilie ma simt ca un
apus stins de cerul gurii tale? drondondondi britindendi nendendi hendi endi. ea: pentru ca suntem la stina el: am facut ce nu trebuie? sunt lupii oaselor noastre el: aud oasele noastre zornaitoare prin ele trec milioane de furnici rosii ea: limba lui a atins cindva rodul pintecelor noastre ii aduceam aminte de prima lui prada ea: stiai ca poezia ta nu are piele el: vreau sa-mi fii piele ca nu te vreau sarpe nebun te vreau in pielea ta noua vreau sa ma stringi in brate hai, doar tu esti barbatul
tu stii cum sa fringi o femeie in mine tirie un greiere. el: hai sa ne tatuam in fiecare dimineata cuvinte inventate pe solduri hai sa ne coasem buze de animal ea: asa ca sa avem o mie de rituri pe pielea noastra. sa ne punem copite de sare, el: solzi de femeie si solzi de barbat vom fi ca doua ace uriase prin care El va trece un fir de aur ea: un fir subtire si luuuung cerul si pamintul, vom calatori, in lumi paralele si lumi neparalele el: doua cuie batute in pupa navei care nu ajunge niciodata in portul niciodata ea: ne vom lovi, ne vom freca pieile de ace el: vom face schimb de ace ace otravite, ace de carbon el: ne vom stringe atit de puternic in brate incit vom lasa o dira de singe ea: dati-ne o nicovala, strainilor el: sa ne lasam torturati, potcoviti, arsi, sa curgem ca metalu topit sa ne nituiasca fundurile, sinii, burtile, timplele el: sa ne deschida naibii gurile sa ne putem soarbe unul pe altul ca doua animale din preistorie. Banda 16 el: asta esti, un fir alb de pe crestetul alb ceva de negasit in tabelul lui Mendeleev ea: vom numara nouazeci si noua de zile nouazeci si noua de lupi el: si in fiecare zi un lup va bea din tine ea: va veni apoi prestidigitatorul cu degetele lui mari si boante prestidigitatorul imbracat in blana de lup el: nimeni nu-l va auzi, nimeni nu il va vedea vor zice toti lupii gurilor mele e imposibil sa te fi lungit intratit pina acolo unde se deschid foalele cu minile muscate de lupi pe un fir alb de crestet alb daca nu ma dau pe gratis, pe o sticla cu lacrimi de liliac, ea: ai grija sa o fixezi asa cum trebuie sa ii faci un nod la un capat el: imi singereaza genunchii el: hei! dar cerberii tai isi strecoara limbile moi printre unghiile tale scurte fiecare in cate unul si se roaga locuieste intr-un palat de cirpa el: hai mai bine sa ascundem moarte intr-o carte s-o inchidem intr-o biblioteca sa vedem cine o imprumuta ea: poate dura zile, saptamini, ani, secole el: intotdeauna vine cineva ea: hei! ghici mai bine cum este limba mea! el: ca o masinarie de tocat fluturi!? el: ca un cub spart la un colt ea: n-am sa-ti spun niciodata. iar tu trebuie sa ma aduni, sa ma impachetezi, sa ma pui in cutiutele sa ma invelesti in prosopul tau rosu, si sa ma pui la fereastra, nici nu vei sti ca sunt acolo de fiecare data vei nimeri in alt psalm ea: sunt o femei, o aschie de pluta, un inorog ranit, corabia niciodata, drondondondi britindendi nendendi hendi endi, ma ascund in ochiul furtunii. Dar tu? Tu, cine naiba esti? (zgomotul tastaturii inceteza brusc) |
|
|
|
|
|
|
|
|
| nou pe
site......(aici puteti citi cele mai noi texte) 
*** Era groznic de frig...
da,
tatal meu e mort din 87
e mort de-a binelea
prin asfixiere,
avea 42 de ani
si pijamale albe cu dungi verzi
/pe care le mai am si acum in dulap/
si mai avea un excesiv simt al umorului
era tatal meu...
genetic vorbind sunt de acord
ca niste cromozomi
am mostenit si eu
fumez, beau,
imi admir chipul
zi de zi în veceu pling,
si iubesc cu patima
cele mai ciudate femei
/se dusese sa vindă motocicleta
pentru ca mai avem nevoie de niste bani/
cu o saptamina in urma am mers toti trei
sa cumparam un apartament undeva in "Cucu"
in fosta mahala evreiasca,
am stat citeva minute
si ne-am facut planuri.../
era decembrie, era iarna, era groaznic de frig,
mama plingea in bucatarie,
iar eu priveam la televizorul cu lampi
o comedie sovietica
/niste lei
au scapat de pe un vapor si au ajuns pe o plaja/
oamenii fugeau din calea lor
iar eu rideam alb negru,
si imi trageam temator patura sub barbie/
tatal meu se lungise cu citiva centimetri
se lungise ca un sarpe
si ma privea de undeva de sus
Adica cum a murit?
Cum vine asta mama?
La televizor leii
imi fugareau tatal
iar eu rideam ca un copil
care abia implinise 10 ani,
rideam,
singur in sufragerie
si leii de pe plaja
imi pareau atit de reali...
*** am putea fi
cu privirile
unul într-altul
am putea fi la fel de bine
doi străini
care se întorc
de aiurea
și de fapt asta suntem
legănați
de
autobuzul
în care plouă
și e cald
ca într-un uter
prin ușile lui
întredeschise
nu ne privește nimeni
și nu e nimic de văzut cale
de două stații
moartea nu are chef
să ne ia interviuri
vom ajunge acasă,
vom păși prin întuneric,
cineva va aprinde lumina
și totul va avea sens.
*** Te simt de aici,
din camera mea
obosită,
lipsita de chef si de pudoare
îmbrăcată într-un capot uzat
decolorat,
umed la mîneci,
stai asezată pe un scaun fără spătar
și fumezi
fără să știi de ce
tremuri și închizi ochii
ca o sinucigașă.
Nu știi cine sunt
nici nu bănuiești că în seara aceasta
fără să știu de ce
te-am ales pe tine
*** trupul său e format din petice
sîngele îi curge printre cusături
e frig
și se lipește mai tare
de monezile calde
abia aruncate
nu înțelege de ce
în țara aceasta
el privește de jos în sus
la gleznele uriașe
ale trecătorilor
și niciodată
nu poate urca cu gîndul
dincolo de genunchi
stă nefiresc
între două silabe
și așteaptă
să-mi eutanasiez
poezia...
*** AM :
atunci cînd ne iubeam
carnea ni se făcea amară
ca la bețivi și la curve
inima ta bătea ca un cîine de salon
și-mi era teamă
că dinții din piept
mă vor mușca într-o noapte,
că se vor strecura printre spasme
așa că îmi inventam mereu
cîte un alt trup,
cîte un alt nume...
PM :
cine ești tu?
m-a întrebat într-o dimineață
în timp ce îmi bandaja rănile
nu te-am mai vazut pînă acum.
noi doi am facut cumva dragoste? *** aici sunt
coridoare albe,
sunt kilometri de coridoare,
aici e capătul liniei
aici în underground.
oamenii
mestecă fericiți
în spatele ușilor,
neoanele torc
ca motanii pe preș,
la capat de palier
sunt nume simple
și numere fosforescente
în acest
intestin de beton
locuiesc
cele mai frumoase femei
femei care levitează,
femei cu buzele de culoarea cafelei,
cu rochii lungi de mătase
femei labirint
despre care cu toți am auzit
că se lasă iubite
o singură dată... *** Duceam după noi o scară
din mănăstire în intersecție
să punem foiță pe o troiță
eu eram un fel de ucenic
bătea un vînt arhaic
așa că aveam în păr numai aur
țin minte că într-o zi am găsit
pe marginea drumului un craniu de cîine
așa că i-am scos dinții cu patentul
erau prea frumoși, prea valoroșii
să-i lăsăm acolo
eu vroiam să-mi atîrn incisivii de gît
el să întindă foița pe icoane
pînă la urmă i-am împărțit frățește
apoi am fost la peștera Sfintei Teodora
Pe drumul spre Sihla
o veveriță mi-a dat cu o alună în cap
mai încolo am vazut niste ciorapi de damă
aruncați în niște măceși,
un călugăr
cu barba albă ne-a dat binețe
și s-a pierdut în pădure
am ajuns la o cruce de fier și oglinzi
și am facut poze
am avut noroc în vara aceea
începusem să uit
îmi era bine
doar ultimele ei cuvinte
ultimele ei menstruații nocturne
atît și nimic mai mult
se loveau ca o toacă
de mine.....
***
Acolo pe unde trec eu se întîmplă lucruri ciudate
străzile se curbează brusc, bordurile încep
să se isterizeze și crapă,
mereu exista un pieton de care ma lovesc
și care mă salută respectuos
ridicînd o sprînceană
în dreptul intersecției cu mutanți
pașesc parcă mai greu
probabil din cauza gravitație foarte mari
(cineva îmi spusese odătă că aici,
în intersecție,
la cîțiva kilometri sub asfalt
s-ar afla buricul pământului)
sau poate pentru că
treizeci și ceva de intestine
cînta la un nai uriaș
trecătorilor
pe la amiază muzica e un pic mai lentă
se cîntă valsuri
și mici arii triste de dinainte de 89
și asta atrage în special turiștii
din SUA, Japonia sau Emirate
care din cafeneaua de peste drum
fotografiază discret
încrengătura românească de mațe
(umblă zvonul ca artiștii ar avea cu toții cancer
iar treaba asta n-o să mai reziste mult)
*** Ascult "Queens of the Stone Age"
și te ascult și pe tine
tai un tendon, adulmeci...
motorul nu pornește, geamul e aburit
am o durere în partea dreaptă
atunci cînd frînez
simt cum timpul se oprește
în buricele degetelor
și rămîne acolo blocat
vîjîie, miroase, putrezește,
o călătorie fără escală,
improvizăm, oase, silex,
bizonii sunt împinși spre prăpastie
gonim fericiți pe șosea
în blana lor, cu fildeșii lor în portbagaj
în noapte asta
tocmai am braconat timpul
another love song, darling...
***
Nu, nu, dimineata aceasta nu are nici o rană,
nu sîgerează deloc nu e o dmineată răutăcioasă,
nu aduce cu ea nici un tuberculos
iar scara rulantă functioneză perfect,
praful se ridică gratios de pe asfalt,
cîinele pe care l-am văzut aseară pe presul vecinei de la etajul întîi a dispărut,
cele două undergrond stau priponite în matură si fumează niste tigări puturoase,
nu, nu e nimic neobisnuit pe acest tronson,
pe această circumvolutiune, nu,
nu e România pe care o visez,
dar nici nu pot fi sigur de asta.
Oameni fără garantie vad zilnic
pe trotoarul care desparte lumea lor de lumea noastră,
sunt ca niste cărti de tarot umflate de apă
si de fiecare dată mi se pare că
au ceva ascuns undeva într-unul din buzunare
ceva imaterial si dureros...
O ceată ruptă din coapsa ei moale si nocivă,
din venele ei transparente care străbat distante uriase,
amintiri care se lasă încet peste un oras fără nume...
mă aud respirînd si mi se face frică
pentru că între peretii acestia de beton nu adie nici o umbră,
nu e nimic magic, nimic păgîn, nimic luminos,
nimic de mîncare.
E pustiu si parcă se aude undeva un saxofon,
e ceată si totussi nu e...
Ce bine seamănă zilele astea între ele...
parcă ar fi niste mame care si-au pierdut copiii.
Umblă înnebunite, scobesc ochii trecătorilor cu niste vătraie si strigă ...
strigă cuvinte fără sens.
Sunt zile venite din nord, zile reci ssi umede,
zilele unui alt timp.
De trei zile nu am iesit din casă,
nu am ucis nici un gănd, nu am strivit nici o idee,
doar gîndacii au pocnit sub bocanc,
găndaci umflati de cuvinte,
cei comozi si lenesi cei care nu si-au mai dorit să fugă.
Scriu despre noapte...
e aici în fata ochilor mei, dincolo de fereastră,
e o noapte stearpă cu douăsprezece simtuiri,
respiră greu si inegal în pîntecul ei de lut,
e o noapte fericită,
e o noapte de care ea se fereste.
O privesc si o vad îmbătrînită,
o vad moartă, o femeie fără haine, fără bijuterii, fără dorinte...
o femeie care alunecă printre cuvintele mele,
o femeie născută din cele douăsprezece simțuri ale noptii,
zîmbeste...
asa...
zîmbim împreună...
moartea îsi roade unghiile, asteaptă... s-au băgat măsline
în spatele meu s-a făcut o coadă uriasă,
sunt o masă compactă flămîndă, le aud matele,
le simt mîinile butucănoase, mirosul de praf si sudură
sunt prea mic, prea las, sunt scos din rînd...
mănînc masline, le sug ca pe niste bomboane
mereu îmi vine în gînd episodul asta...
Cuvintele ei aveau un anumit fel de a mă privi,
si niciodată nu se lăsau auzite pînă la capăt,
cuvintele ei se lepădau de sine, si deveneau mici bule de spaimă.
Se roteau în jurul meu în nopțile cănd mă dureau dinții,
apăreau doar atunci în mici bancuri frumos colorate,
erau singurele mele nopți în care îmi lăsam despuiat sufletul,
îl lasam asa ca pe un vagabond asezat turceste într-un colt al camerei,
îl lăsam ca pe un gîndac încremenit în chihlimbar.
Fumez si ea paseste pe fumul albastru, otrăvitor,
pe ticotina si gudronul care ies din mine,
fumez flegmatic, fumez coleric,
fumez din nicăieri,
pentru ca ea să aibă pe ce să calce,
pentru ca ea să nu se prăbusească în intuneric
Nu încerca să uiți ramurile care bat în geam,
tălpile care se dezlipesc cu zgomot de pe cimentul umed,
taurul care te priveste curios din oglindă,
nu încerca să apesi butonul rosu al telecomenzii
fără să vezi macar un singur om care moare,
trage fumul acesta în tine dragă,
e un dar de la zei.
.......................................... Poem pentru Livia am o păpusă de sânge
pe muchia patului
ce mă priveste
ostentativ
mestecă gumă si face baloane
în seara asta o să-mi spună o poveste nouă
o poveste despre un oras
ridicat pe catalige
acolo lumina pătrunde doar printr-o fantă mică
făcută acum sute de ani de o pasăre
acolo locuitorii
se închină în biserici în formă de scrumieră
şi sunt extrem de curioşi
atunci când vreun străin
vine să moară aici.
în orasul acela
străzile sunt din fier
si au toate acelasi nume
spus mereu altfel
păpusa mea de sânge stie mai bine
cum trebuie să-ti rotesti limba
ca să pronunti corect strada singurătătii nr...
colt cu strada singurătătii nr...
la intersectia singurătătii cu aleea singurătătii
e un oras înecat în rugină,
un oras fără copii, fără masini, fără tramvaie
casele nu au decât o singură fereastră
bisericile o singură cruce, străzile un singur trotuar
aici nu sunt nici câini, nici pisici vagaboande
nici păsări în colivii, nici ziare, nici posturi de radio
de cele mai multe ori nici oamenii nu sunt ceea ce par
aici îmi spune păpusa mea de sânge
nimeni nu s-a sărutat vreodată
nimeni nu a făcut dragoste
nu a strivit sare în pumn
orasul, îmi sopteşte ea, are un singur loc interzis
o vena uriasă de lumină
pe unde mi-a intrat sîngele în cîrpe.
o am pe livia pe muchia patului
un pahar de apă pe noptieră,
cineva porneste o masină în spatele blocului
e prea dimineaţă şi mă dor oasele, ninge
o pasăre loveste cu ciocul în fereastra mea
o pasăre care vine odată la o sută de ani
|
